Старозавітне служіння
1 Отже, перший Завіт мав постанови, служіння та земну святиню.
2 Тож був збудований перший намет, у якому були світильник, стіл і хліби покладання, який називається Святе.
3 За другою заслоною – намет, що називається Святе Святих;
4 він мав золоту кадильницю, ковчег Завіту, повністю покритий золотом, у якому містилася золота посудина, в якій була манна, розквітла палиця Аарона і скрижалі Завіту.
5 А над ним – херувими слави, які затінюють престол благодаті, про що нині не час говорити докладно.
6 Згідно з установленням, до першого намету постійно входили священики, щоб виконувати служіння;
7 до другого – один раз на рік входив лише первосвященик, не без крові, яку приносив за себе і за гріхи народу.
8 Святий Дух засвідчує те, що дорога до святині ще не відкрита, доки стоїть перший намет.
9 Він – образ теперішнього часу, в якому приносяться дари й жертви, які не можуть зробити досконалим сумління того, хто служить;
10 які відносяться тільки до їжі, напоїв, різних обмивань, постанов щодо тіла, і залишаються до часу виправлення.
Жертва Христа
11 А Христос, Первосвященик майбутніх благ, прийшов через більший, досконаліший, нерукотворний намет, тобто неземної будови;
12 і не завдяки крові козлів і телят, а завдяки власній крові Він увійшов один раз до святині й здійснив вічне викуплення.
13 Бо якщо кров козлів і телят та з водою змішаний попіл телиці, коли ним покропити, освячує нечистих для очищення тіла,
14 то наскільки більше кров Христа, Який вічним Духом приніс Себе, непорочного, Богові, очистить наше сумління від мертвих діл, щоб ми служили Живому Богові!
15 І тому Він є Посередником Нового Завіту, щоби через смерть для викуплення від переступів першого Завіту покликані одержали обітницю вічної спадщини.
16 Тому що де є заповіт, там має бути смерть заповітника,
17 адже заповіт вступає в силу після його смерті й не має жодної вартості, поки живе заповітник.
18 Тож і перший Завіт був освячений не без крові.
19 Адже Мойсей, проголосивши всім людям усі заповіді за Законом і взявши кров козлів і телят, – разом з водою, червоною вовною та гісопом – покропив і саму книгу, і весь народ,
20 промовляючи: Це кров Завіту, що його заповів вам Бог.
21 І намет, і весь посуд для служіння також окропив кров’ю.
22 І відтоді все за Законом очищається кров’ю, і без пролиття крові немає прощення.
23 Отже, треба було, щоби подоби небесних речей отак очищалися, а саме небесне – жертвами, які кращі від цих.
24 Адже Христос увійшов не в рукотворну святиню, яка відображала істинну, але в саме небо, щоб тепер з’явитися перед Божим обличчям за нас.
25 І не для того, аби багато разів приносити Себе, як первосвященик, входячи щороку до святині з чужою кров’ю, –
26 у такому випадку від створення світу Він мав би багато разів страждати. Тепер же Він з’явився один раз наприкінці віків, щоб Своєю жертвою усунути гріх.
27 І так, як призначено людям один раз померти, а потім суд,
28 так і Христос: один раз приніс Себе, аби понести гріхи багатьох; другий же раз Він з’явиться не задля гріха, а тим, які очікують Його на спасіння [через віру].
Templul pământesc şi templul ceresc
1 Legământul dintâi avea rânduieli pentru slujbe şi un locaş sfânt pământesc. 2 Astfel, s-a ridicat o primă încăpere numită Sfânta unde erau sfeşnicul, masa şi pâinile puse înaintea lui Dumnezeu. 3 Dincolo de ea, după cea de-a doua perdea, venea încăperea numită Sfânta Sfintelor . 4 Acolo erau cădelniţa de aur şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur, unde se aflau vasul de aur cu mană şi toiagul lui Aaron, care dăduse vlăstari, şi tablele legământului. 5 Deasupra chivotului erau heruvimii slavei care adumbreau capacul numit ispăşire . Nu putem vorbi însă, acum, cu de-amănuntul despre acestea.
6 Astfel fiind aşezate toate, preoţii intrau mereu în încăperea dintâi, săvârşind slujbele; 7 în cea de-a doua încăpere însă, intra numai marele preot doar o dată pe an, iar atunci venea cu sângele jertfei adus pentru sine şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului. 8 Prin acestea Duhul Sfânt arată că drumul către Sfânta Sfintelor nu fusese încă descoperit atâta timp cât încă mai stă în picioare prima încăpere. 9 Aceasta este o pildă pentru timpul de acum, potrivit căreia darurile şi jertfele aduse nu pot desăvârşi pe cel ce se închină, în conştiinţa lui. 10 Ele erau doar nişte rânduieli privitoare la trup, legate de mâncăruri, băuturi şi diferite spălări, şi toate ţin până la vremea îndreptării lucrurilor.
11 Hristos, însă, ca mare preot al bunurilor ce aveau să vină, a trecut prin cortul mai mare şi desăvârşit care nu este făcut de oameni, adică nu face parte din creaţia aceasta, 12 şi a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sângele ţapilor şi al viţeilor, ci cu însuşi sângele Său, dobândind o răscumpărare veşnică. 13 Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le dau curăţirea trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care a fost adus prin Duhul cel veşnic ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţi conştiinţa de faptele moarte ca să slujim Dumnezeului celui Viu!
15 Şi prin aceasta El este mijlocitorul unui testament nou, aşa încât cei chemaţi să primească făgăduinţa moştenirii veşnice, întrucât moartea Lui răscumpără păcatele făcute sub primul testament. 16 Iar unde este un testament, cel ce l-a făcut trebuie să moară neapărat, 17 pentru că testamentul este confirmat doar după moarte şi nu poate avea niciodată putere atât timp cât cel ce l-a făcut încă trăieşte. 18 Astfel, nici primul legământ nu a fost încheiat fără vărsarea sângelui. 19 Căci Moise, după ce a sfârşit de spus toate poruncile Legii, a luat în faţa întregului popor sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit cartea şi întregul popor cu el. 20 Apoi le-a zis: Acesta este sângele legământului, al legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi. 21 Şi în acelaşi fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de slujbă. 22 Şi aproape toate lucrurile sunt curăţite cu sânge, potrivit Legii, căci fără vărsare de sânge nu este iertare.
Păcatul este înlăturat de moartea lui Hristos
23 Aşadar, dacă chipurile celor din ceruri au fost curăţite prin astfel de mijloace, trebuia ca cele cereşti însele să fie curăţite prin jertfe mai bune decât cele dintâi. 24 Căci Hristos nu a intrat în cele sfinte făcute de mâini omeneşti, chipul celor adevărate, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 25 Şi nu a intrat să se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, cum intră an de an marele preot în Sfânta Sfintelor, cu un sânge care nu este al lui, 26 căci, atunci, ar fi trebuit să pătimească de multe ori de la crearea lumii; acum, însă, El s-a arătat o singură dată, la împlinirea veacurilor, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. 27 Şi, după cum este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, 28 la fel şi Hristos, s-a adus pe Sine o singură dată pentru cei mulţi ca să le îndepărteze păcatele; iar a doua oară, fără legătură cu păcatul, se va arăta celor care Îl aşteaptă să îi mântuiască.
