Приборкати свого язика
1 Брати мої, хай не буде багато таких, які стають вчителями, знаючи, що приймемо більший осуд.
2 Адже всі ми багато грішимо. Коли ж хто не грішить словом, – то досконалий чоловік, здатний приборкати й усе тіло.
3 Ось і коням вкладаємо вуздечку в рот, щоб нам корилися, і керуємо всім їхнім тілом.
4 Ось і кораблі, хоч які великі та гнані бурхливими вітрами, але керуються малим стерном, куди [лише] хоче стерновий.
5 Так само і язик: хоч і малий орган, а дуже хвалиться. Ось який невеликий вогонь, а спалює такий великий ліс!
6 І язик – це вогонь, світ неправди. Язик [так] поставлений між нашими органами, що опоганює все тіло і підпалює круг життя, а його самого запалює геєна.
7 Адже всякий рід звірів і птахів, плазунів і риб приборкується, – вони освоєні людською природою.
8 А язика ніхто з людей не може приборкати; він – зло невгамовне, повний смертоносної отрути.
9 Ним благословляємо Господа й Отця і ним проклинаємо людей, які створені за Божою подобою.
10 З тих самих уст виходить благословення і прокляття. Не годиться, брати мої, щоб так воно було!
11 Хіба з одного джерела виходить солодка й гірка вода?
12 Чи може, брати мої, смоківниця родити оливки, а виноградна лоза – смокви? І солончак не може давати солодкої води.
Мудрість, що від Бога
13 Хто мудрий і досвідчений між вами? Нехай покаже свої діла в лагідній мудрості доброго способу життя.
14 Коли ж маєте гірку заздрість і суперництво у ваших серцях, не хваліться і не говоріть неправди на правду.
15 Це не та мудрість, яка сходить згори, а земна, душевна, бісівська.
16 Тому що де заздрість та чвари, там безладдя і всяке лихе діло.
17 А та мудрість, що згори, насамперед чиста, потім мирна, лагідна, покірна, повна милосердя і добрих плодів, безстороння, нелукава.
18 Адже плід праведності сіється в мирі – й творцями миру.
Înfrânarea limbii
1 Fraţii mei, să nu deveniţi mulţi dintre voi învăţători, ştiind că noi, învăţătorii, vom fi judecaţi mai aspru; 2 căci toţi greşim în multe. Iar dacă cineva nu greşeşte în cuvânt, acesta este om desăvârşit, care are putere să-şi ţină în frâu şi tot trupul. 3 Nu punem noi zăbală în gura cailor ca să ni-i supunem şi astfel le conducem tot trupul? 4 Iată şi corăbiile, cât sunt ele de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi conduse de o cârmă foarte mică unde vrea cârmaciul. 5 La fel şi limba: cât de mică este şi cu ce lucruri mari se făleşte! Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! 6 Şi limba este un foc, lume a nelegiuirii. Ea stă între mădularele noastre, întinează tot trupul şi aprinde viaţa în tot cursul ei, fiind aprinsă de focul gheenei. 7 Toată firea fiarelor şi a păsărilor, a celor ce se târăsc pe pământ şi a vietăţilor din mare este domolită şi a fost domolită de firea omenească, 8 dar limba, răul fără astâmpăr, nimeni dintre oameni n-a putut-o domoli; ea este plină de venin aducător de moarte. 9 Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul, pe Tatăl, şi cu ea îi blestemăm pe oameni, pe cei făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu; 10 din aceeaşi gură iese binecuvântare şi blestem. Fraţii mei, nu trebuie să se întâmple aşa! 11 Scoate cumva izvorul din aceeaşi vână şi apa dulce şi apa amară? 12 Poate oare smochinul, fraţilor, să facă măsline sau viţa de vie smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
Înţelepciunea cerească şi cea pământească
13 Cine este înţelept şi priceput între voi? Acela să-şi arate faptele din purtarea lui cea bună, în blândeţea care vine din înţelepciune. 14 Iar dacă inima voastră e plină de invidie amară şi ambiţii egoiste, nu vă mai lăudaţi atâta şi nu mai minţiţi împotriva adevărului. 15 Aceasta nu este înţelepciunea care vine de sus, ci este înţelepciunea pământească, omenească, a Diavolului. 16 Căci unde există invidie şi ambiţie egoistă, acolo e dezordine şi e orice lucru rău. 17 Iar înţelepciunea de sus este mai întâi de toate curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. 18 Şi rodul dreptăţii se seamănă în pace prin cei ce fac pace.
