Притча про сіяча
1 І знову почав Ісус навчати біля моря. І зібралося до Нього багато людей, так що Він Сам, увійшовши в човен, перебував на морі, а весь натовп був край моря, на землі.
2 І Він навчав їх багато притчами, і казав їм у Своєму навчанні:
3 Слухайте! Ось вийшов сіяч сіяти.
4 І коли сіяв, одне зерно впало край дороги, і налетіли птахи та визбирали його.
5 А друге впало на кам’янистий ґрунт, де не було достатньо землі, й відразу зійшло, бо земля була неглибока.
6 А як сонце піднялося, – зів’яло і, не маючи коріння, засохло.
7 А інше впало між терня; тож виросло терня і заглушило його, і воно не дало плоду.
8 Ще інше впало на добру землю, зійшло, дало паросток та росло; і принесло врожай: одне – в тридцять, одне – в шістдесят, а одне – в сто разів.
9 І сказав: Хто має вуха, щоби слухати, нехай слухає!
10 А коли Він залишився Сам, ті, які були з Ним разом з дванадцятьма, запитали Його про ці притчі.
11 І Він відповів їм: Вам дарована таємниця Царства Божого, а тим, зовнішнім, усе роз’яснюється в притчах,
12 щоб, дивлячись, бачили – і не побачили; слухаючи, чули – і не зрозуміли; щоб вони не навернулися, аби [їхні гріхи] були прощені!
13 І каже їм: Невже ви не зрозуміли цієї притчі? А як же зрозумієте всі притчі?
14 Сіяч сіє слово.
15 Ось ті, які при дорозі, де сіється слово; як тільки почують, негайно приходить сатана і забирає слово, посіяне в них.
16 А ті, котрі на кам’янистому ґрунті посіяні, коли почують слово, то відразу з радістю приймають його,
17 але не мають у собі кореня і нестійкі; коли настануть утиски або переслідування за слово, вони відразу спокушуються.
18 А інші є ті, які посіяні в тернях: вони чують слово,
19 але приходять клопоти віку й омана багатства та інших бажань, заглушують слово – і воно залишається без плоду.
20 А ось ті, які посіяні в добру землю: вони чують слово та приймають, і приносять урожай: один – у тридцять, один – у шістдесят, а один – у сто разів!
Не закривайте світла
21 І казав їм: Хіба приносять світильник, щоби поставити під посудину чи під ліжко? Чи щоби поставити на свічнику?
22 Тому що немає нічого захованого, що не виявилося б, і немає таємного, яке б не розкрилося.
23 Якщо хто має вуха, щоби слухати, нехай слухає!
24 І Він говорив їм: Зважайте на те, що чуєте: якою мірою міряєте, такою й вам відміряють, і додасться вам.
25 Адже хто має, тому дасться, а хто не має, то й те, що має, буде забране від нього!
Притча про ріст пшениці
26 І казав: Таким є Царство Боже, як той чоловік, який посіє насіння в землю;
27 і чи спить, чи встає, вночі чи вдень, а насіння сходить і росте, але як, – він не знає.
28 Сама по собі земля родить: спершу стебло, потім колос, а тоді – повно пшениці в колосі.
29 Коли ж доспіє врожай, він негайно посилає женців із серпом, бо настали жнива!
Притча про гірчичне зерно
30 І Він казав: До чого уподібнимо Царство Боже? Або до якої притчі прирівняємо його?
31 Воно – як зерно гірчиці; коли сіється в землю, воно є найменшим з усього насіння, що на землі,
32 та коли посіяти, виростає і стає більшим від усякої городньої рослини, і пускає таке велике гілля, що в його затінку можуть гніздитися птахи небесні.
33 І багатьма подібними притчами Він говорив їм слово, наскільки його вони могли сприйняти;
34 без притчі ж не говорив їм, а Своїм учням окремо все пояснював.
Вітер і море підкоряються Ісусові
35 А як настав вечір того дня, Ісус каже їм: Переправимося на той бік.
36 Відпустивши натовп, вони взяли Його, тому що Він був у човні. Й інші човни були з Ним.
37 Та здійнялася сильна буря з вітром; і хвилі заливали човен, так що човен вже наповнювався водою .
38 А Він був Сам на кормі – спав на подушці. І будять Його, й кажуть Йому: Учителю, хіба Тобі байдуже, що ми гинемо?
39 Вставши, Він наказав вітрові й звелів морю: Перестань, ущухни! І вітер перестав, і настала велика тиша.
40 І Він сказав їм: Чому ви такі лякливі? Невже не маєте віри?
41 А вони дуже сильно злякалися і говорили один одному: Хто ж Він такий, що і вітер, і море Йому підкоряються?
Parabola semănătorului
1 Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. 2 Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: 3 „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. 4 Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5 Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, 6 iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. 8 Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” 9 Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.”
Scopul parabolelor
10 Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. 11 Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, 12 ca
privind, să privească şi să nu vadă,
şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi,
ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele. ”
Explicarea parabolei semănătorului
13 Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. 16 Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, 17 dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. 18 Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, 19 dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. 20 Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”
Parabola candelei
21 Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22 Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. 23 Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”
24 Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. 25 Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”
Parabola seminţei
26 Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. 27 El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. 28 Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. 29 Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.”
Parabola grăuntelui de muştar
30 Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? 31 Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”
33 Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. 34 Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul.
Liniştirea furtunii
35 Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” 36 Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. 37 Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. 38 Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. 40 Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” 41 Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”
