Încurajarea Bisericii prin învierea lui Eutih
1 Când a încetat tulburarea, Pavel i-a chemat pe ucenici, i-a încurajat şi i-a îmbrăţişat, apoi a plecat în Macedonia. 2 A străbătut regiunea, încurajându-i pe fraţi cu multe sfaturi, şi a ajuns în Grecia, 3 unde a rămas trei luni. Voia să se îmbarce spre Siria dar, când iudeii au pus la cale un complot împotriva lui, a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. 4 Împreună cu el mai călătoreau şi Sopater, fiul lui Pir din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim, care erau din Asia. 5 Aceştia au mers înaintea noastră şi ne-au aşteptat la Troas. 6 După zilele sărbătorii Azimelor ne-am îmbarcat din Filipi şi am mers la ei, la Troas, cale de cinci zile, şi am rămas acolo alte şapte zile.
7 În prima zi a săptămânii eram adunaţi să frângem pâinea şi Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea cu ucenicii, iar cuvântarea lui s-a prelungit până la miezul nopţii. 8 În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumânări. 9 Un tânăr pe nume Eutih stătea aşezat pe marginea ferestrei şi era tot mai copleşit de somn, în timpul vorbirii îndelungi a lui Pavel; adormind de-a-binelea, el a căzut de la etajul al treilea şi, când l-au ridicat, era mort. 10 Pavel s-a coborât şi s-a aplecat asupra lui, l-a luat în braţe şi le-a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”. 11 S-a ridicat, apoi, a frânt pâinea şi a mâncat şi a vorbit încă mult timp, până în zori, când a plecat. 12 Tânărul a fost adus viu iar ei s-au bucurat peste măsură.
Despărţirea de prezbiterii din Efes
13 Noi ne-am suit în corabie înaintea lui Pavel şi am plecat spre Assos, unde trebuia să-l luăm şi pe el, după cum ne înţeleseserăm, pentru că el dorise să călătorească pe uscat. 14 Când ne-a întâlnit la Assos, l-am luat cu noi şi am mers la Mitilene. 15 De acolo am navigat a doua zi ajungând până în dreptul insulei Chios, iar în cealaltă zi am trecut pe lângă Samos, ca în următoarea zi să ajungem în Milet. 16 Pavel era hotărât să continue călătoria fără să ne oprim la Efes, ca să nu întârzie prin Asia, pentru că se grăbea să fie în Ierusalim, dacă se poate, de ziua Cincizecimii.
17 Astfel, din Milet a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18 Când au sosit, el le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în tot timpul acesta, din prima zi când am ajuns în Asia, până acum. 19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi prin multe încercări în care am ajuns datorită uneltirilor iudeilor. 20 Nu am lăsat deoparte nimic din ceea ce vă era de folos, nici în vestire nici în învăţătură, atât în public cât şi în casele voastre, 21 ci am mărturisit şi iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Iisus. 22 Iată că, acum, sunt călăuzit de Duhul Sfânt să merg la Ierusalim fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo – 23 decât că, aşa cum Duhul Sfânt îmi mărturiseşte prin cetăţi, ştiu că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24 Dar nu mă gândesc deloc la viaţa mea, nici la preţul ei, ci cum să-mi închei drumul şi slujirea pe care le-am primit de la Domnul Iisus, ca să mărturisesc evanghelia harului lui Dumnezeu.
25 Şi acum, iată, ştiu că nu mă veţi mai vedea, voi toţi cei printre care am trăit vestind Împărăţia lui Dumnezeu. 26 De aceea, vă declar astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27 Nu am lăsat nimic deoparte ci v-am vestit toată voia lui Dumnezeu. 28 Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a aşezat Duhul Sfânt păzitori, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29 Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi cruzi care nu vor cruţa turma, 30 se vor ridica dintre voi oameni care vor da învăţături rătăcite ca să-i tragă pe ucenici după ei. 31 De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, şi ziua şi noaptea nu am încetat să vă îndemn pe fiecare, cu lacrimi. 32 Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. 33 Nu am poftit nimic de la nimeni, nici argint, nici aur, nici îmbrăcăminte. 34 Ştiţi voi înşivă că am muncit cu aceste mâini ale mele şi pentru nevoile mele şi pentru cele ale tovarăşilor mei. 35 V-am arătat în toate că trebuie să vă osteniţi să-i ajutaţi pe cei slabi şi că trebuie să vă aduceţi aminte de cuvântul Domnului Iisus care zicea: Mai fericit eşti când dai decât atunci când iei.”
36 Spunând aceste cuvinte, Pavel a îngenuncheat împreună cu ei toţi şi s-a rugat. 37 Au început să plângă toţi pe umărul lui, cu multă jale, şi l-au îmbrăţişat, sărutându-l. 38 Erau îndureraţi mai ales de cuvântul pe care li-l spusese, că nu se vor mai vedea. Şi l-au condus până la corabie.
З Ефесу до Троади
1 Коли колотнеча вгамувалася, Павло скликав учнів, потішив і поцілував їх та й вибрався йти до Македонії.
2 Пройшовши ті краї й підбадьоривши тамтешніх багатьма виступами, він прибув до Греції
3 і прожив там три місяці. Оскільки юдеї вчинили змову проти нього, коли він хотів відплисти до Сирії, то він надумав повернутися через Македонію.
4 З ним пішов [аж до Азії] син Пірра Сопатер з Вереї, солуняни Аристарх і Секунд, дервієць Гай, Тимофій та азійці Тихик і Трохим.
5 Вони вирушили раніше й очікували нас у Троаді,
Павло в Троаді
6 а ми відпливли після днів Опрісноків із Филип і прибули до них через п’ять днів у Троаду, де прожили сім днів.
Оздоровлення Євтиха
7 Першого ж дня тижня, коли ми зібралися для ламання хліба, Павло промовляв до них і, бажаючи відбути наступного дня, затягнув слово до півночі.
8 У горниці, де ми зібралися, було багато світильників.
9 А один юнак на ім’я Євтих сидів на підвіконні. Оскільки Павло довго промовляв, Його здолав глибокий сон. Зморений сном, він упав додолу з третього поверху; його підняли мертвим.
10 Зійшовши, Павло припав до нього, обняв і сказав: Не тривожтеся, бо його душа в ньому!
11 Повернувшись, він переломив хліб і спожив, і довго промовляв, аж до світанку, а після того відбув.
12 А юнака привели живим, і безмірно зраділи.
Продовження подорожі
13 Ми ж, прийшовши до корабля, відпливли до Асона, маючи намір звідти взяти Павла, – він так нам наказав, тому що сам бажав іти пішки.
14 Коли ж він приєднався до нас у Асоні, ми взяли його та й прибули до Мітилени;
15 наступного дня ми відпливли звідти і причалили напроти Хіоса. А через день відпливли до Самоса [і, перебувши в Трогилії], наступного дня прибули до Мілета,
16 оскільки Павло надумав обминути Ефес, щоб не затриматися в Азії, бо він поспішав, аби при можливості бути в Єрусалимі на день П’ятдесятниці.
Настанова ефеським пресвітерам
17 А з Мілета, пославши в Ефес, він закликав пресвітерів Церкви.
18 Коли вони прибули до нього, він промовив до них: Ви знаєте, що з першого дня, відколи прийшов до Азії, я перебував з вами весь час,
19 служачи Господу з усією покірливістю, зі слізьми та випробуваннями, яких зазнав через змови юдеїв;
20 я не ухилявся ні від чого, що вам корисне, аби говорити вам і навчати вас прилюдно і по домах,
21 засвідчуючи юдеям і грекам покаяння перед Богом і віру в Господа нашого Ісуса.
22 І ось тепер я, зв’язаний Духом, іду в Єрусалим, не знаючи, що там мене спіткає,
23 проте Святий Дух у кожному місці свідчить мені, кажучи, що мене очікують кайдани та муки.
24 Але Я [ні про що не турбуюся] і не дорожу [своєю] душею, лише б [з радістю] закінчити свою дорогу та служіння, яке я одержав від Господа Ісуса: засвідчити Радісну Звістку Божої благодаті!
25 І ось тепер я знаю, що більше не побачите мого обличчя всі ви, між якими я ходив, проповідуючи [Боже] Царство.
26 Тому свідчу вам сьогодні, що я чистий від крові всіх!
27 Адже я не ухилявся від того, щоб об’явити вам усю Божу волю.
28 Пильнуйте себе та всю отару, в якій вас Дух Святий поставив єпископами, щоби пасти Церкву [Господа і] Бога, яку Він придбав Своєю кров’ю.
29 [Бо] я знаю, що після мого відходу прийдуть до вас хижі вовки, які не будуть щадити отари.
30 І з‑поміж вас самих постануть мужі, які будуть говорити перекручене, аби потягти учнів слідом за собою.
31 Тому пильнуйте, пам’ятаючи, що я зі слізьми три роки, день і ніч, не переставав навчати кожного з вас .
32 І тепер доручаю вас Богові та Слову Його благодаті, яке може збудувати й дати спадщину між усіма освяченими.
33 Срібла, золота чи одягу я не жадав ні від кого.
34 Самі знаєте, що моїм потребам і тим, хто був зі мною, послужили ось ці руки.
35 Я вам увесь час показував, що так працюючи, треба захищати немічних і згадувати слова Господа Ісуса, Який Сам сказав: Блаженніше давати, ніж брати!
36 Промовивши це, він опустився на коліна та помолився з ними всіма.
37 Великий же був плач усіх! Припадаючи Павлові до шиї, вони цілували його,
38 сумуючи найбільше через слова, які сказав, що більше не побачать його обличчя. І вони провели його до корабля.
