Călătoria la Roma; naufragiul în Malta
1 Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, Pavel şi alţi câţiva întemniţaţi au fost daţi în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta numită Imperială. 2 La Adramit, ne-am urcat într-o corabie care urma să plece în ţinuturile Asiei şi ne-am pornit la drum, cu noi fiind şi Aristarh Macedoneanul, din Tesalonic. 3 A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, purtându-se cu omenie faţă de Pavel, i-a îngăduit să meargă la prietenii lui, ca să aibă grijă de el. 4 Am părăsit apoi locul acela şi, din cauză că vânturile băteau împotrivă, am pornit să navigăm pe lângă Cipru. 5 După ce am străbătut marea Ciliciei şi Pamfiliei am ajuns la Mira, în Licia. 6 Aici, centurionul a găsit o corabie alexandrină care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe ea. 7 Am mers foarte încet vreme de mai multe zile, până ce, cu multă greutate, am ajuns la Cnid; fiindcă vântul nu ne slăbea, am navigat de-a lungul Cretei, pe lângă Salmona, 8 am trecut foarte greu de ea şi am sosit într-un loc numit Portul Bun, în apropierea căruia era cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de mult timp şi călătoria devenise nesigură, trecuserăm chiar şi de vremea postului, şi din cauza aceasta, Pavel i-a sfătuit aşa: 10 „Oameni buni, după cum văd eu, drumul acesta va fi dificil şi cu multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre.” 11 Centurionul a ascultat însă mai mult de căpitanul corăbiei şi de stăpânul ei, decât de vorbele lui Pavel. 12 Şi, cum portul nu era bun de iernat, majoritatea au hotărât să plece de acolo şi, dacă se poate, să ajungă să ierneze în Fenix, un port aşezat cu faţa spre nord-vest şi sud-vest.
13 Începuse să sufle un vânt slab din sud, iar ei s-au gândit că îşi vor putea îndeplini planul; au ridicat ancora şi au pornit să navigheze de-a lungul Cretei, aproape de ţărm. 14 Nu după mult timp însă, a pornit să sufle dinspre Creta Euraculon, un vânt puternic ca un uragan. 15 Corabia a fost prinsă de furtună şi, nemaiputând face faţă, ne-am lăsat duşi în voia vântului. 16 Am trecut repede pe lângă capul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut păstra barca de salvare. 17 Au ridicat-o şi au încins apoi corabia cu funii ajutătoare, pe dedesubt. Pentru că se temeau să nu fie împinşi spre nisipurile Sirtei, au coborât pânzele şi s-au lăsat aşa, duşi de vânt. 18 Eram izbiţi puternic de valuri şi, astfel, a doua zi au început să arunce încărcătura corăbiei. 19 În a treia zi au aruncat cu mâinile lor şi uneltele corăbiei. 20 Cum nu se mai văzuseră nici soarele nici stelele, de mai multe zile, iar furtuna era tot mai ameninţătoare, am ajuns să pierdem orice speranţă de scăpare.
21 Oamenii erau flămânzi de mai multe zile şi atunci Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultaţi şi să nu plecăm din Creta şi am fi fost scutiţi acum de necazul acesta şi de pierderi. 22 Dar vă îndemn: fiţi cu inimă bună! Nu vom pierde nimic, doar corabia, nici un suflet omenesc nu va pieri dintre noi. 23 Căci în noaptea aceasta mi s-a arătat un înger al lui Dumnezeu, al Dumnezeului căruia mă închin eu şi al căruia sunt, 24 şi el mi-a zis: Pavel, nu te teme, tu trebuie să te înfăţişezi înaintea Cezarului şi, iată, Dumnezeu îţi dăruieşte viaţa tuturor celor ce sunt pe corabie împreună cu tine! 25 De aceea, prindeţi curaj, oameni buni! Eu mă încred în Dumnezeu că va fi, cu-adevărat, aşa cum mi-a spus El. 26 Şi, iată, trebuie să dăm de vreo insulă!”
27 Era a paisprezecea noapte de când eram purtaţi de vânt prin Adriatica şi, pe la miezul nopţii, corăbierii au simţit că se apropie de pământ. 28 Au aruncat frânghia şi au măsurat treizeci şi şapte de metri, apoi au navigat mai departe şi au măsurat din nou, găsind douăzeci şi şapte de metri. 29 Temându-se să nu se izbească de stânci corabia, au aruncat patru ancore la pupa şi se rugau să se facă ziuă. 30 Corăbierii au încercat să fugă din corabie şi coborau barca de salvare, sub motiv că vor să arunce ancorele şi la prora. 31 Atunci Pavel a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi!”, 32 iar soldaţii au tăiat funiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.
33 Înainte de ivirea zorilor, Pavel i-a sfătuit pe toţi să mănânce şi le-a zis: „Astăzi este a paisprezecea zi de când continuaţi să vă îngrijoraţi şi nu aţi mâncat nimic. 34 De aceea, vă rog, luaţi ceva de mâncare, căci va fi spre salvarea voastră şi nici un fir de păr nu vi se va pierde, nici unuia dintre voi.” 35 Zicându-le acestea, a luat pâinea, a mulţumit lui Dumnezeu în faţa tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36 Toţi au fost încurajaţi şi au mâncat. 37 Cu toţii, eram în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare, peste bord.
39 Când s-a făcut ziuă, nu vedeau încă pământul, dar unii au recunoscut un golf cu maluri nisipoase şi doreau să poată ajunge acolo cu corabia. 40 Au dezlegat ancorele, lăsându-le în mare şi, în acelaşi timp, au desfăcut funiile cârmei, au înălţat pânza mică în bătaia vântului şi au început să se îndrepte spre ţărm. 41 Au ajuns însă pe un val de nisip, între doi curenţi, iar corabia s-a înţepenit. Prora s-a înfipt în nisip şi a rămas nemişcată, iar pupa se sfărâma sub loviturile valurilor. 42 Soldaţii s-au sfătuit atunci să-i ucidă pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Dar centurionul, vrând să-l scape pe Pavel, i-a împiedicat şi a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce în apă şi să ajungă primii la ţărm. 44 Cei rămaşi s-au pus unii pe scânduri şi alţii pe alte resturi ale corăbiei şi, astfel, până la urmă, s-au salvat toţi şi au ajuns la ţărm.
Павла везуть до Італії
1 Коли вирішили, що ми маємо відплисти до Італії, передали Павла та деяких інших в’язнів сотникові полку кесаря, на ім’я Юлій.
2 Тож сівши на адрамитський корабель, який мав пливти до азійських місць, ми відпливли. З нами був Аристарх, македонець із Солуня.
3 Наступного дня ми причалили в Сидоні. Юлій ставився до Павла по‑людськи і дозволив піти до друзів скористатися їхньою турботою.
4 Вирушивши звідти, прибули ми до Кіпру, бо був зустрічний вітер.
5 Коли перепливли килікійське й памфилійське моря, прибули ми до Мири, що в Ликії.
6 І тут сотник, знайшовши олександрійський корабель, який плив до Італії, посадив нас на нього.
7 Повільно пливучи багато днів і ледь допливши до Кніда, бо не дозволяв нам вітер, ми пропливли повз Крит біля Салмони.
8 Ледве минувши його, ми пристали до одного місця, що зветься Добра Пристань, поблизу якого було місто Ласея.
9 Як минуло чимало часу і плавання вже стало небезпечним, бо й піст уже минув, Павло радив,
10 кажучи їм: Мужі, я бачу, що плавання буде небезпечним і з великими втратами – не тільки для вантажу та корабля, а й для наших душ.
11 Та сотник довіряв більше керманичеві й власникові судна, ніж тому, що говорив Павло.
12 Оскільки пристань не була зручною для зимівлі, більшість радила відпливти звідти, щоби при можливості дістатися до Финіки й перезимувати в критській пристані, зверненій до півдня і відкритій для північно‑західних вітрів.
13 Тож як повіяв південний вітер, подумали, що досягли бажаного, тому підняли вітрила й попливли повз Крит.
Буря на морі. Порятунок
14 Та незабаром повіяв супротивний рвучкий вітер, який зветься евракилон.
15 Коли підхопило корабель, і він не міг протистояти вітрові, ми здалися, і нас понесло.
16 Підпливши до одного острова, що зветься Клавда, насилу змогли втримати рятувальний човен,
17 якого витягли, і вжили допоміжних засобів, обв’язуючи корабель. Побоюючись, щоб не попасти на мілину Сирту, спустили вітрило; і так нас носило.
18 Наступного дня, як нас сильно кидала буря, ми почали викидати вантаж,
19 а третього дня власноручно повикидали корабельне знаряддя.
20 Тому що багато днів не з’являлися ні сонце, ні зорі, а буря сильно налягала, ми повністю втратили надію на порятунок.
21 Оскільки довго не їли, то Павло, ставши серед них, сказав: О, мужі! Потрібно було слухати мене й не відпливати з Криту, – то ми не зазнали би цього лиха та втрати.
22 Тепер же благаю вас: кріпіться, бо не загине душа жодного з вас, а тільки корабель.
23 Тому що цієї ночі переді мною постав ангел Бога, Якому я належу та Якому служу,
24 і сказав: Не бійся, Павле! Тобі треба стати перед кесарем, і ось подарував тобі Бог усіх, хто пливе з тобою!
25 Тому кріпіться, мужі! Бо я вірю Богові, що станеться так, як мені було сказано.
26 Ми маємо добратися до якогось острова.
27 А коли надійшла чотирнадцята ніч, як носило нас в Адріатиці, опівночі моряки здогадувалися, що наближаються до якоїсь землі.
28 І закинувши лот, виявили, що було двадцять сажнів ; пропливши ще трохи й знову закинувши, з’ясували, що було п’ятнадцять сажнів.
29 А боячись, аби якось не наскочити на скелясті місця, кинули з корми корабля чотири якорі і молилися, аби настав день.
30 Коли ж моряки намагалися втекти з корабля і спустили човен у море, вдаючи, ніби з носа хочуть закинути якорі,
31 Павло сказав сотникові й воїнам: Якщо вони не залишаться на кораблі, ви не зможете врятуватися!
32 Тоді воїни перерізали канати човна й дали йому впасти.
33 А коли почало розвиднятися, Павло благав усіх вживати їжу, кажучи: Сьогодні чотирнадцятий день ви продовжуєте чекати голодними, нічого не ївши.
34 Тому благаю вас вживати їжу, бо це для вашого порятунку. Жодному з вас і волосина з голови не впаде.
35 Сказавши це й узявши хліб, він у всіх на очах віддав хвалу Богові та, переломивши, почав їсти.
36 Тоді всі підбадьорилися і почали вживати їжу.
37 Було нас усіх на кораблі двісті сімдесят шість душ.
38 Наситившись їжею, почали полегшувати корабель, викидаючи збіжжя в море.
39 А коли настав день, не розпізнали землі та побачили якусь затоку з піщаним берегом, до якої і хотіли, при можливості, причалити кораблем.
40 Піднявши якорі, пустилися в море, водночас послабили канати на стерні й, піднявши мале вітрило, оскільки дув вітер, попрямували до берега.
41 Наскочивши на мілину, корабель застряг; ніс загруз і став нерухомий, а корму розбивало силою хвиль.
42 Воїни радили повбивати в’язнів, щоб ніхто не поплив і не втік.
43 Але сотник, бажаючи врятувати Павла, стримав їх від цього наміру й наказав тим, хто може плавати, першими стрибати й добиратися до берега,
44 а інші – хто на дошках, хто на уламках з корабля. І сталося так, що всі врятувалися на землю.
