De la moarte la viaţă
1 Voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi păcatelor voastre 2 în care trăiaţi cândva, potrivit cu veacul acestei lumi, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, duhul care lucrează acum în cei neascultători. 3 Între ei eram şi noi cândva, trăind în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor, şi eram din fire sub mânia lui Dumnezeu, ca şi ceilalţi. 4 Însă Dumnezeu, cel ce este bogat în milă, datorită marii Lui iubiri pentru noi, 5 pe când eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a înviat împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi! 6 El ne-a înviat împreună cu Hristos şi ne-a aşezat împreună cu El în ceruri, în Hristos Iisus, 7 pentru ca în veacurile viitoare să arate covârşitoarea bogăţie a harului Său, în bunătatea Sa faţă de noi, în Hristos Iisus. 8 Fiindcă prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi lucrul acesta nu este de la voi, este darul lui Dumnezeu, 9 nu prin fapte, pentru ca nimeni să nu se laude. 10 Fiindcă noi suntem făpturile Lui, creaţi în Hristos Iisus, pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit de mai înainte, ca să le împlinim.
Una în Hristos
11 De aceea, amintiţi-vă că în trecut voi, cei care eraţi păgâni prin naştere, numiţi „necircumcişi” de către cei numiţi „circumcişi”, dar circumcişi în trup de către oameni, 12 amintiţi-vă că în vremea aceea eraţi fără Hristos, despărţiţi de poporul lui Israel şi străini de legămintele întemeiate pe făgăduinţa lui Dumnezeu, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. 13 Acum însă, în Iisus Hristos, voi, care în trecut eraţi departe aţi fost aduşi aproape, prin sângele lui Hristos.
14 Fiindcă El este pacea noastră, Cel ce a făcut din două popoare unul singur şi a dărâmat zidul care le despărţea, desfiinţând în trupul Său duşmănia dintre ele, 15 Legea poruncilor cu prescripţiile ei. El a făcut toate acestea ca din cei doi să facă în El Însuşi un singur om nou, făcând pace, 16 şi prin cruce să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, nimicind prin ea duşmănia. 17 El a venit şi a vestit pacea pentru voi, cei care eraţi departe, şi pacea pentru cei care erau aproape, 18 fiindcă prin El, şi unii şi alţii, într-un singur Duh, avem calea deschisă spre Tatăl. 19 Prin urmare, nu mai sunteţi străini şi fără drepturi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu, 20 zidiţi pe temelia Apostolilor şi a Profeţilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. 21 În El, toată construcţia este bine alcătuită şi creşte pentru a fi un templu sfânt, în Domnul. 22 În El, sunteţi zidiţi şi voi, pentru a fi o casă a lui Dumnezeu, în Duhul.
Бог воскресив нас до нового життя
1 І вас, котрі були мертвими через ваші переступи й гріхи,
2 в яких ви колись жили за звичаєм цього світу, як і князь, який панує в повітрі, згідно з духом, що тепер діє в синах непокори.
3 Між ними всі ми колись жили в пожадливостях нашого тіла, виконуючи волю тіла та думок, були від природи, як і інші, дітьми гніву,
4 але Бог, Який багатий на милість, через велику Свою любов, якою нас полюбив, –
5 нас, котрі були мертві через наші переступи, оживив разом із Христом, адже ви спасенні благодаттю, –
6 і воскресив нас разом з Ним, і в Ісусі Христі посадив разом на небесах,
7 щоб у доброті до нас в Ісусі Христі в майбутніх віках показати надзвичайно велике багатство Своєї благодаті.
8 Адже ви спасенні благодаттю через віру, і це не від вас, це Божий дар,
9 не від діл, щоб ніхто не хвалився.
10 Тому що ми – Його творіння, ми створені в Христі Ісусі для добрих діл, які Бог наперед приготував для нас, щоб ми в них перебували.
Нас поріднила кров Христа
11 Отже, пам’ятайте, що колись ви були за тілом язичниками, яких так звані за тілом «рукотворно обрізані» називали необрізаними,
12 бо ви того часу були без Христа, відчужені від громади Ізраїля, далекі від завітів обітниці, позбавлені надії і без Бога на світі.
13 А нині, в Ісусі Христі, ви, які колись були далекими, кров’ю Христа стали близькими.
14 Адже Він – наш мир, Який зробив з двох одне, зруйнував Своїм тілом серединну перегородку – ворожнечу,
15 усунувши Закон заповідей в навчаннях, аби з двох збудувати в [Самому Собі] одну Нову Людину, встановити мир
16 і в одному тілі хрестом примирити обох з Богом, знищивши на ньому ворожнечу.
17 Прийшовши, Він благовістив мир вам – далеким, і мир вам – близьким;
18 так що через Нього обоє маємо доступ до Отця в одному Дусі.
19 Тож ви більше не чужі й не захожі, а співгромадяни святих і домашні для Бога,
20 збудовані на основі апостолів і пророків, де наріжним каменем є Сам Ісус Христос;
21 на Ньому вся будівля, досконало збудована, зростає у святий храм у Господі,
22 в Якому й ви разом будуєтеся Духом в Божу оселю.