1 De aceea, lăsând deoparte începuturile învăţăturii despre Hristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem iarăşi temelia pocăinţei pentru faptele moarte şi temelia credinţei în Dumnezeu, 2 a învăţăturii despre botezuri şi despre punerea mâinilor sau despre învierea morţilor şi judecata veşnică. 3 Şi aşa vom face, dacă ne va îngădui Dumnezeu. 4 Căci cei care au fost luminaţi mai înainte, care au gustat darul din cer şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, 5 care au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor 6 – şi totuşi au căzut – nu mai pot fi înnoiţi spre pocăinţă, fiindcă ei înşişi Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi Îl dau să fie batjocorit. 7 Căci dacă un ogor, adăpat de ploaia care cade adesea pe el, dă naştere unei plante folositoare agricultorului, el primeşte binecuvântare din partea lui Dumnezeu; 8 dar dacă aduce spini şi mărăcini, este nevrednic şi aproape blestemat, iar sfârşitul său va fi focul.
9 Cu privire la voi însă, preaiubiţilor, chiar dacă vorbim astfel, noi credem lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care o arătaţi în Numele Lui, ca unii care i-aţi slujit pe sfinţi şi încă îi slujiţi. 11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate acelaşi zel faţă de împlinirea nădejdii, până la sfârşit, 12 ca să nu deveniţi leneşi, ci să-i urmaţi pe cei care moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi îndelungă răbdare.
Făgăduinţele lui Dumnezeu
13 Pentru că Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam şi, de vreme ce nu putea jura pe cineva mai mare, s-a jurat pe Sine, 14 zicând: Te voi binecuvânta pe deplin şi te voi înmulţi nespus de mult . 15 Şi aşa, cu îndelungă răbdare, Avraam a căpătat făgăduinţa. 16 Pentru că oamenii jură pe cineva mai mare şi pentru ei jurământul este o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17 La fel şi Dumnezeu, vrând să arate şi mai limpede moştenitorilor făgăduinţei că hotărârea Lui este una de nestrămutat, a întărit-o cu un jurământ, 18 aşa încât, prin două lucruri de neschimbat, pentru că este cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, să avem o încurajare puternică noi, cei care am scăpat, ca să ne ţinem de nădejdea pusă înaintea noastră. 19 Ea ne este o ancoră a sufletului, sigură şi de nezdruncinat, care pătrunde dincolo de perdea , 20 în locul unde Iisus, înainte-mergătorul nostru, a intrat pentru noi, fiind mare preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.
Міцна Божа основа
1 Тому, залишивши початки Христового вчення, скеруймо себе до досконалості, щоби знову не покладати основу: покаяння від мертвих діл та віри в Бога,
2 науки про хрещення, про покладання рук, про воскресіння мертвих і вічний суд.
3 І це зробимо, якщо Бог дозволить.
4 Адже неможливо, щоб ті, які раз були просвічені й скуштували небесного дару, стали співучасниками Святого Духа,
5 скуштували доброту Божого Слова, силу майбутнього віку,
6 і відпали, аби знову обновлятися для покаяння, повторно розпинаючи в собі та зневажаючи Божого Сина!
7 Бо земля, що напилася дощу, який її часто зрошує, і родить корисну зелень тим, котрі її обробляють, – одержує благословення від Бога.
8 А та, що зростила терня і бур’ян, – не потрібна і близька до прокляття; її кінець – спалення.
9 Улюблені, хоча ми так і говоримо, але ми впевнені, що з вами справи кращі й що ви тримаєтеся спасіння.
10 Адже Бог не є несправедливий, щоби забути ваше діло і [працю] любові, яку ви виявили Його Імені, послуживши і продовжуючи служити святим.
Надія – якір для душі
11 Тож бажаємо, щоб кожний з вас аж до кінця виявляв ту саму дбайливість для повної певності надії,
12 аби ви не розлінилися, а наслідували тих, які вірою і терпінням успадковують обітниці.
13 Коли Бог давав обітницю Авраамові, не маючи ким більшим поклястися, поклявся Собою,
14 кажучи: Я поблагословлю тебе вельми і дуже розмножу!
15 Тож, будучи довготерпеливим, він одержав обітницю.
16 Люди клянуться вищим, адже клятва для підтвердження кладе край усякої їхньої незгоди.
17 Тим більше Бог, бажаючи показати спадкоємцям обітниці незмінність Своєї волі, дав клятву,
18 щоби через ті дві незмінні речі, в яких неможливо, аби Бог сказав неправду, ухопившись за надію, що перед нами, ми, котрі знайшли захист, мали велику втіху.
19 Вона, немов якір для душі, міцний і надійний, що входить усередину, за внутрішню завісу,
20 куди, як предтеча, увійшов задля нас Ісус, ставши навіки Первосвящеником за чином Мелхиседека.
