Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care se află în Corint şi către toţi sfinţii care se află în toată Ahaia: 2 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.
Rugăciune de mulţumire
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul tuturor mângâierilor, 4 care ne mângâie în orice suferinţă a noastră, ca şi noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice suferinţă prin mângâierea cu care am fost mângâiaţi şi noi de Dumnezeu. 5 Căci după cum sunt din belşug pătimirile lui Hristos pentru noi, la fel, prin Hristos, este din belşug şi mângâierea noastră. 6 Aşadar, când suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; când suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea care vă face să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le îndurăm şi noi. 7 Şi nădejdea noastră în ceea ce vă priveşte este neclintită, ştiind că, după cum sunteţi părtaşi la pătimirile noastre, tot aşa sunteţi şi la mângâieri.
8 Fiindcă, fraţilor, vrem să ştiţi şi voi prin ce necaz am trecut în Asia, un necaz de care am fost copleşiţi peste măsură şi peste puterile noastre, încât ne pierduserăm nădejdea de a mai trăi. 9 Am crezut chiar că suntem condamnaţi la moarte, ca să nu ne încredem în noi înşine, ci în Dumnezeu, cel care învie morţii. 10 El ne-a scăpat de o astfel de moarte şi ne va scăpa, şi noi avem această nădejde că ne va scăpa din nou, 11 fiind ajutaţi prin rugăciunea voastră pentru noi, astfel încât prin darul dobândit de mai mulţi oameni, mulţi să aducă mulţumiri pentru noi.
Amânarea vizitei
12 Căci aceasta este mândria noastră: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat, în lume şi mai ales faţă de voi, cu sinceritatea şi nevinovăţia lui Dumnezeu, nu cu înţelepciunea omenească, ci cu harul lui Dumnezeu. 13 Căci nu vă scriem altceva decât ceea ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi sper că până la sfârşit veţi înţelege, 14 după cum aţi înţeles deja, că mândria voastră suntem noi, iar voi sunteţi mândria noastră în ziua Domnului nostru Iisus.
15 Cu această încredinţare voiam să vin mai întâi la voi, ca să primiţi un al doilea har. 16 De la voi să trec în Macedonia, apoi, din nou, din Macedonia să mă întorc la voi, iar voi să mă ajutaţi să plec în Iudeea. 17 Aşadar, plănuind acest lucru m-am purtat oare cu uşurătate? Sau ceea ce vreau, vreau oare după trup, astfel încât în mine să fie în acelaşi timp şi da şi nu? 18 Martor este Dumnezeu că faţă de voi cuvântul nostru nu este şi „da” şi „nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cel pe care noi L-am vestit printre voi – eu, Silvan şi Timotei – nu a fost şi „da” şi „nu”, ci în el, nu a fost decât „da!” 20 Şi toate făgăduinţele lui Dumnezeu au devenit în El „da”. Şi de aceea, prin El, îi înălţăm lui Dumnezeu „aminul” nostru pentru slava sa. 21 Iar Dumnezeu este cel care ne întăreşte şi pe noi şi pe voi în Hristos. El ne-a uns, 22 ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre.
23 Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu că nu am mai venit la Corint fiindcă am vrut să vă cruţ. 24 Nu că am fi noi stăpâni pe credinţa voastră, ci lucrăm împreună pentru bucuria voastră, fiindcă aţi rămas tari în credinţă.
Вітання і підбадьорення
1 Павло, з Божої волі апостол Ісуса Христа, та брат Тимофій – до Божої Церкви в Коринті з усіма святими, які в усій Ахаї:
2 благодать вам і мир від Бога, нашого Отця, і Господа Ісуса Христа.
3 Благословенний Бог і Отець Господа нашого Ісуса Христа, Отець співчуття і Бог усякої втіхи,
4 Який розраджує нас у всіх наших скорботах, аби і ми могли потішати тих, хто перебуває у різних скорботах, утіхою, якою Бог потішає нас самих.
5 Наскільки в нас множаться страждання Христа, настільки через Христа множиться і наша втіха.
6 Якщо терпимо, то це для вашої втіхи та спасіння; коли втішаємося, то це для вашої втіхи [та спасіння], що дає вам силу терпеливо переносити ті страждання, які й ми переносимо.
7 І наша надія щодо вас певна, бо знаємо, що ви є нашими співучасниками як у стражданнях, так і в радощах.
8 Не хочемо, щоб ви, брати, не знали про наші труднощі, що трапилися [з нами] в Азії, бо нам було надзвичайно важко, понад силу, так що й не надіялися вже жити.
9 Але самі в собі ми мали присуд смерті, щоб не надіятися на себе самих, але на Бога, Який воскрешає мертвих,
10 Який і визволив нас від такої смерті, й визволить; на Нього ми надіємося, що й надалі визволятиме,
11 через сприяння вашої молитви за нас, щоби за дар, одержаний нами від багатьох, багато хто дякував за нас.
12 Наша похвала така: свідчення нашого сумління, що ми жили на світі, – особливо серед вас, – у простоті та Божій чистоті, не в тілесній мудрості, але в Божій благодаті.
Важливість співпраці та взаєморозуміння
13 І ми пишемо вам не що інше, як те, що читаєте і що розумієте; і я сподіваюся, що повністю зрозумієте,
14 як частково ви вже зрозуміли нас, що ми є для вас похвалою, як і ви для нас, у день Господа нашого Ісуса.
15 З цією певністю я хотів прибути до вас раніше, щоб ви вдруге мали благодать,
16 а від вас піти в Македонію, а з Македонії знову прийти до вас, щоб ви відпровадили мене до Юдеї.
17 Задумавши так, чи вчинив я щось легковажно? Або коли щось задумую, то тілесно задумую, щоб «так» було в мене «так», а «ні» – «ні»?
18 Але вірний Бог, що наше слово до вас не було і «так», і «ні».
19 Божий Син, Ісус Христос, Якого між вами проповідував я, Силуан і Тимофій, не був «так» і «ні»; у Ньому завжди було – «так»!
20 Бо скільки є Божих обітниць, то всі в Ньому – «так»! І в Ньому – «амінь»: для слави Бога через нас!
21 Той, Хто зміцнює нас з вами в Христі й Хто помазав нас, – це Бог.
22 Він дав нам печать, дарував завдаток Духа в наші серця.
23 Тож закликаю Бога за свідка моєї душі, що я щадив вас і не прийшов у Коринт дотепер.
24 Не тому, що хочемо панувати над вашою вірою, але разом співпрацюємо для вашої радості, адже у вірі ви стоїте твердо !
