1 And Paul, earnestly beholding the council, said, Men and brethren, I have lived in all good conscience before God until this day. 2 And the high priest Ananias commanded them that stood by him to smite him on the mouth. 3 Then said Paul unto him, God shall smite thee, thou whited wall: for sittest thou to judge me after the law, and commandest me to be smitten contrary to the law? 4 And they that stood by said, Revilest thou God’s high priest? 5 Then said Paul, I wist not, brethren, that he was the high priest: for it is written, Thou shalt not speak evil of the ruler of thy people. 6 But when Paul perceived that the one part were Sadducees, and the other Pharisees, he cried out in the council, Men and brethren, I am a Pharisee, the son of a Pharisee: of the hope and resurrection of the dead I am called in question. 7 And when he had so said, there arose a dissension between the Pharisees and the Sadducees: and the multitude was divided. 8 For the Sadducees say that there is no resurrection, neither angel, nor spirit: but the Pharisees confess both. 9 And there arose a great cry: and the scribes that were of the Pharisees’ part arose, and strove, saying, We find no evil in this man: but if a spirit or an angel hath spoken to him, let us not fight against God. 10 And when there arose a great dissension, the chief captain, fearing lest Paul should have been pulled in pieces of them, commanded the soldiers to go down, and to take him by force from among them, and to bring him into the castle. 11 And the night following the Lord stood by him, and said, Be of good cheer, Paul: for as thou hast testified of me in Jerusalem, so must thou bear witness also at Rome. 12 And when it was day, certain of the Jews banded together, and bound themselves under a curse, saying that they would neither eat nor drink till they had killed Paul. 13 And they were more than forty which had made this conspiracy. 14 And they came to the chief priests and elders, and said, We have bound ourselves under a great curse, that we will eat nothing until we have slain Paul. 15 Now therefore ye with the council signify to the chief captain that he bring him down unto you to morrow, as though ye would enquire something more perfectly concerning him: and we, or ever he come near, are ready to kill him. 16 And when Paul’s sister’s son heard of their lying in wait, he went and entered into the castle, and told Paul. 17 Then Paul called one of the centurions unto him , and said, Bring this young man unto the chief captain: for he hath a certain thing to tell him. 18 So he took him, and brought him to the chief captain, and said, Paul the prisoner called me unto him , and prayed me to bring this young man unto thee, who hath something to say unto thee. 19 Then the chief captain took him by the hand, and went with him aside privately, and asked him , What is that thou hast to tell me? 20 And he said, The Jews have agreed to desire thee that thou wouldest bring down Paul to morrow into the council, as though they would enquire somewhat of him more perfectly. 21 But do not thou yield unto them: for there lie in wait for him of them more than forty men, which have bound themselves with an oath, that they will neither eat nor drink till they have killed him: and now are they ready, looking for a promise from thee. 22 So the chief captain then let the young man depart, and charged him, See thou tell no man that thou hast shewed these things to me. 23 And he called unto him two centurions, saying, Make ready two hundred soldiers to go to Cæsarea, and horsemen threescore and ten, and spearmen two hundred, at the third hour of the night; 24 And provide them beasts, that they may set Paul on, and bring him safe unto Felix the governor. 25 And he wrote a letter after this manner: 26 Claudius Lysias unto the most excellent governor Felix sendeth greeting. 27 This man was taken of the Jews, and should have been killed of them: then came I with an army, and rescued him, having understood that he was a Roman. 28 And when I would have known the cause wherefore they accused him, I brought him forth into their council: 29 Whom I perceived to be accused of questions of their law, but to have nothing laid to his charge worthy of death or of bonds. 30 And when it was told me how that the Jews laid wait for the man, I sent straightway to thee, and gave commandment to his accusers also to say before thee what they had against him. Farewell. 31 Then the soldiers, as it was commanded them, took Paul, and brought him by night to Antipatris. 32 On the morrow they left the horsemen to go with him, and returned to the castle: 33 Who, when they came to Cæsarea, and delivered the epistle to the governor, presented Paul also before him. 34 And when the governor had read the letter , he asked of what province he was. And when he understood that he was of Cilicia; 35 I will hear thee, said he, when thine accusers are also come. And he commanded him to be kept in Herod’s judgment hall.
Apărarea lui Pavel înaintea sinedriului
1 Pavel a privit ţintă la sinedriu şi le-a zis: „Fraţilor, eu mi-am dus viaţa cu o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu, în toate, până astăzi.” 2 Atunci marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. 3 Însă Pavel i-a zis: „Te va lovi şi Dumnezeu pe tine, perete văruit! Tu stai pe jilţul judecătorului, după Lege, dar dai poruncă să fiu lovit, împotriva Legii?” 4 Cei ce stăteau lângă el i-au zis: „Îl batjocoreşti pe marele preot al Domnului?” 5 Iar Pavel le-a răspuns: „Nu ştiam, fraţilor, că el este marele preot; doar este scris: pe conducătorul poporului tău să nu îl vorbeşti de rău .” 6 Pavel însă, pentru că ştia că o parte din ei erau saduchei şi ceilalţi farisei, a strigat în plin sinedriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu! Pentru speranţa şi învierea morţilor sunt eu judecat!” 7 După ce a zis acestea, a început o ceartă între farisei şi saduchei şi adunarea s-a împărţit. 8 Saducheii spun că nu există înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe toate trei. 9 S-a pornit deci o zarvă mare şi s-au ridicat unii dintre învăţaţii din partea fariseilor, certându-se şi zicând: „Noi nu găsim nimic rău în acest om. Dacă, într-adevăr, i-a vorbit un înger?” 10 Pentru că neînţelegerea devenea tot mai mare, comandantul s-a temut că Pavel va fi sfâşiat de ei şi a poruncit ostaşilor să coboare şi să-l ia cu forţa din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.
11 În noaptea următoare, Domnul i s-a arătat şi i-a zis: „Îndrăzneşte, pentru că aşa cum ai mărturisit despre Mine la Ierusalim, la fel trebuie să mărturiseşti şi la Roma!”
Plecarea la Cezareea; complotul iudeilor
12 Când s-a făcut ziuă, iudeii au pus la cale un complot, legându-se cu blestem să nu mănânce, nici să nu bea până nu-l vor ucide pe Pavel. 13 Mai mult de patruzeci de oameni au făcut jurământul acesta. 14 Câţiva dintre ei s-au dus la marii preoţi şi la bătrânii lui Israel şi le-au zis: „Ne-am jurat cu blestem să nu gustăm nimic până nu îl vom omorî pe Pavel. 15 Acum, voi şi sinedriul, anunţaţi-l pe comandant să-l coboare mâine aici, ca să cercetăm mai amănunţit ce e cu el; noi vom fi gata să-l ucidem, înainte să ajungă aici.” 16 Dar fiul surorii lui Pavel a auzit despre uneltire, a intrat în fortăreaţă şi l-a anunţat pe Pavel. 17 Pavel l-a chemat pe unul din centurioni şi i-a zis: „Du-l pe tânărul acesta la comandant, căci are să-i dea o veste!” 18 Acesta l-a luat, l-a dus la comandant şi i-a zis: „Pavel, care este întemniţat, m-a chemat şi m-a rugat să ţi-l aduc pe acest tânăr, pentru că are să-ţi spună ceva!” 19 Comandantul l-a luat de mână, au mers deoparte şi i-a zis: „Ce vrei să-mi spui?” 20 El i-a răspuns: „Iudeii s-au înţeles să-ţi ceară mâine să-l trimiţi pe Pavel la sinedriu, ca să îl cerceteze mai amănunţit. 21 Dar tu să nu-i asculţi! Mai mult de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu mănânce, nici să nu bea, până nu îl vor ucide, şi acum sunt gata şi aşteaptă încuviinţarea ta.” 22 Atunci, comandantul i-a dat drumul tânărului şi i-a poruncit „Nu spune nimănui că m-ai anunţat toate aceste lucruri!”
23 Apoi, i-a chemat pe doi dintre centurioni şi le-a zis: „Pregătiţi două sute de soldaţi să meargă la Cezareea, şaptezeci de călăreţi şi două sute de lăncieri, să fie gata la ceasul al treilea din noapte! 24 Scoateţi şi nişte animale, să-l punem pe Pavel călare şi să-l ducem teafăr la guvernatorul Felix!” 25 Guvernatorului i-a scris o scrisoare în felul următor: 26 „Claudius Lisias către prea alesul guvernator Felix, salutare! 27 M-am dus şi l-am scos pe bărbatul acesta, cu soldaţii, când am aflat că este roman, căci era prins de iudei şi gata să fie omorât de ei. 28 Am vrut să aflu pentru ce motive îl acuzau şi l-am dus la sinedriul lor, 29 unde am descoperit că este acuzat pentru o pricină legată de Legea lor, dar nu de vreo vină vrednică de moarte sau lanţuri. 30 Apoi, fiind înştiinţat că există un complot cu privire la el, ţi l-am trimis imediat, dând poruncă şi acuzatorilor să-ţi spună ce au împotriva lui.”
31 Soldaţii, aşadar, l-au luat noaptea pe Pavel, cum li s-a poruncit, şi l-au dus la Antipatrida, 32 de unde, a doua zi, i-au lăsat pe călăreţi să meargă cu el, iar ei s-au întors în fortăreaţă. 33 Aceştia au intrat în Cezareea şi, dând guvernatorului scrisoarea, i l-au înfăţişat şi pe Pavel. 34 El a citit-o şi l-a întrebat din ce provincie este şi, aflând că este din Cilicia, 35 i-a zis: „Te voi asculta când vor veni şi acuzatorii tăi.” Şi a poruncit să fie păzit în pretoriul lui Irod.
